ai mai pus asta prin cateva locuri...eu nu ma pricep foarte bine cu cuvintele..adica imi place cand citesc sau ascult povesti bine spuse. si cum scrii tu si anna. dar mi se pare ca pe masura ce invata si cautam alte moduri de exprimare, suntem tot mai putin capabili de "responsabilitatea unui limbaj zglobiu"; si asta cred ca e un proces natural...chiar daca cuvantul scris sau vorbit au constituit principala noastra metoda de comunicare vreo 7000 de ani, nu inseamna ca vor ramane asa..e interesant ca pictorii, dupa multe ore, zile de lucru nu mai reusesc sa articuleze cuvinte. sunt monosilabici.
Da, am mai pus-o, dar pe blog nu era, și nu m-am putut abține. Acuma, trebuie să înțelegi că limbajul nu doar ne-a oferit un mod eficient de comunicare, dar și ne-a revoluționat modul de gândire. Ne-a permis să facem raționamente complexe, de care nu eram capabili pe vremea când nu puteam vorbi. Gândurile sunt de cele mai multe ori sub formă de cuvinte. Acuma e drept că te poți pierde în el, dar dacă îl stăpânești poți vorbi mult mai bine, există nuanțe peste nuanțe și tot felul de sensuri secundare. Limbajul s-a dezvoltat în mod natural, pentru că era nevoie de mai mult. Faptul că un pictor (de exemplu) nu mai vorbește bine este din cauză că a fost scufundat într-o altfel de lume, cu alt limbaj. Un limbaj, și el necesar, doar că pentru alte lucruri. Chiar dacă modul în care comunicăm se va schimba, modul în care gândim va rămâne acesta încă multă vreme, până găsim ceva mai bun. Întradevăr, este o responsabilitate, dar când îl citești pe Dosto sau mai știu eu cine, se justifică totul. Dacă la un milard de retarzi lingviștici apare unul ca el, să îi îmbrățișăm pe toți..
Aş împărtăşi acum cu voi o poveste, dar e cam lungă. Povestea se numeşte "Negustorul de cuvinte" şi se găseşte în volumul "Povestiri filosofice din lumea întreagă sau Cercul mincinoşilor 2" de Jean-Claude Carriere (ed. Humanitas). Pe scurt, aruncă o privire asupra modului în care, cu trecerea timpului şi accelerarea tehnologizării, limbajul suferă, vocabularul fiind sărăcit de tot mai multe cuvinte. Limbajul articulat a apărut din nevoia de a comunica eficient pentru o colaborare cât mai bună în vederea vânătorii (cel puţin conform teoriei evoluţioniste). Cu timpul el a ajuns să îndeplinească şi o altă funcţie socială, şi anume una relativ similară cu acţiunile de îngrijire reciprocă a blănii în rândul primatelor, adică una de exprimare a prieteniei, de relaţionare interpersonală, de formarea şi întărirea unor legături între indivizii societăţii. Şi probabil că până nu vom dobândi un alt mijloc mai eficient de comunicare, cuvântul nu va dispărea total. Totuşi, pericolul unei degradări a limbajului e evident. Şi eu cred că are multe implicaţii, dincolo de problemele stricte de comunicare ce apar din cauză că vocabularul devine tot mai insuficient pentru a putea exprima varietatea de gânduri ce ne trec prin cap în toată complexitatea lor, comunicarea devenind tot mai aproximativă. Să nu uităm, "la început a fost Cuvântul".
ai mai pus asta prin cateva locuri...eu nu ma pricep foarte bine cu cuvintele..adica imi place cand citesc sau ascult povesti bine spuse. si cum scrii tu si anna. dar mi se pare ca pe masura ce invata si cautam alte moduri de exprimare, suntem tot mai putin capabili de "responsabilitatea unui limbaj zglobiu"; si asta cred ca e un proces natural...chiar daca cuvantul scris sau vorbit au constituit principala noastra metoda de comunicare vreo 7000 de ani, nu inseamna ca vor ramane asa..e interesant ca pictorii, dupa multe ore, zile de lucru nu mai reusesc sa articuleze cuvinte. sunt monosilabici.
RăspundețiȘtergereDa, am mai pus-o, dar pe blog nu era, și nu m-am putut abține. Acuma, trebuie să înțelegi că limbajul nu doar ne-a oferit un mod eficient de comunicare, dar și ne-a revoluționat modul de gândire. Ne-a permis să facem raționamente complexe, de care nu eram capabili pe vremea când nu puteam vorbi. Gândurile sunt de cele mai multe ori sub formă de cuvinte. Acuma e drept că te poți pierde în el, dar dacă îl stăpânești poți vorbi mult mai bine, există nuanțe peste nuanțe și tot felul de sensuri secundare. Limbajul s-a dezvoltat în mod natural, pentru că era nevoie de mai mult. Faptul că un pictor (de exemplu) nu mai vorbește bine este din cauză că a fost scufundat într-o altfel de lume, cu alt limbaj. Un limbaj, și el necesar, doar că pentru alte lucruri. Chiar dacă modul în care comunicăm se va schimba, modul în care gândim va rămâne acesta încă multă vreme, până găsim ceva mai bun. Întradevăr, este o responsabilitate, dar când îl citești pe Dosto sau mai știu eu cine, se justifică totul. Dacă la un milard de retarzi lingviștici apare unul ca el, să îi îmbrățișăm pe toți..
RăspundețiȘtergereAş împărtăşi acum cu voi o poveste, dar e cam lungă. Povestea se numeşte "Negustorul de cuvinte" şi se găseşte în volumul "Povestiri filosofice din lumea întreagă sau Cercul mincinoşilor 2" de Jean-Claude Carriere (ed. Humanitas). Pe scurt, aruncă o privire asupra modului în care, cu trecerea timpului şi accelerarea tehnologizării, limbajul suferă, vocabularul fiind sărăcit de tot mai multe cuvinte.
RăspundețiȘtergereLimbajul articulat a apărut din nevoia de a comunica eficient pentru o colaborare cât mai bună în vederea vânătorii (cel puţin conform teoriei evoluţioniste). Cu timpul el a ajuns să îndeplinească şi o altă funcţie socială, şi anume una relativ similară cu acţiunile de îngrijire reciprocă a blănii în rândul primatelor, adică una de exprimare a prieteniei, de relaţionare interpersonală, de formarea şi întărirea unor legături între indivizii societăţii. Şi probabil că până nu vom dobândi un alt mijloc mai eficient de comunicare, cuvântul nu va dispărea total. Totuşi, pericolul unei degradări a limbajului e evident. Şi eu cred că are multe implicaţii, dincolo de problemele stricte de comunicare ce apar din cauză că vocabularul devine tot mai insuficient pentru a putea exprima varietatea de gânduri ce ne trec prin cap în toată complexitatea lor, comunicarea devenind tot mai aproximativă.
Să nu uităm, "la început a fost Cuvântul".