Asupra întrebării...

Ce se întâmplă atunci când o forţă de neoprit întâlneşte un zid de nemişcat?

Întrebarea asta a născut în mine curiozitatea de a afla răspunsul celui care a formulat-o, iar această curiozitate  a generat un soi de revelaţie în capul meu, pentru că deşi el spunea că nu ştie, eu eram convins că are un răspuns. De la această convingere am înţeles că răspunsul vine înaintea întrebării, ba mai mult, răspunsul generează întrebarea atunci când el devine insuficient, incomplet, posibil nevalid. Deci întrebarea pe care o formulezi cu propriul tău cap are deja un răspuns de care tu nu eşti pe deplin satisfăcut. În consecinţă pare că singurele întrebări care te pot arunca în necunoscut, întrebări la care tu să nu ai un răspuns dinainte ca ele să fie formulate, pot veni numai din exteriorul tău. De aici şi nevoia esenţială de dialog în vederea explorării.

Sigurul mod în care poţi face individual o cercetare eficientă, în care să cauţi, iar nu să cauţi să-ţi validezi răspunsurile pe care le ai deja, este să priveşti lumea cu ochi virginali, ca pentru întâia oară, fără niciun gând dinainte formulat despre ea, şi să o laşi pe ea să ţi se reveleze, să ţi se descopere, să ţi se facă cunoscută.