"Dacă toţi au dreptate şi dacă toate pilulele sunt pilule Pink, să încercăm să n-avem dreptate. În general, se crede că e posibil a explica în mod raţional cu gândirea ceea ce se scrie. Toate acestea sunt relative. Gândirea e un lucru frumos pentru filosofie, dar e relativă. Psihanaliza e o boală vătămătoare, adoarme tendinţele antireale ale omului şi face din burghezie un sistem. Nu există un Adevăr definitiv. Dialectica este o maşină amuzantă care ne-a purtat într-un mod foarte banal la opiniile pe care noi le-am fi avut oricum. Crede cineva, prin intermediul rafinamentului minuţios al logicii, că a demostrat adevărul opiniilor sale? Logica constrânsă a simţurilor e o boală organică. La acest element filosofilor le place să adauge puterea de observaţie. Dar, pe drept, această calitate magnifică a spiritului este dovada impotenţei sale. Se observă, se priveşte dintr-unul sau câteva puncte de vedere şi se alege un punct determinat între milioane altele, care există de asemenea. Experienţa este şi ea un rezultat al întâmplării şi al facultăţilor intelectuale.
Ştiinţa îmi repugnă din momentul în care devine sistem speculativ şi-şi pierde caracterul de utilitate, care, deşi inutil, este totuşi individual. Urăsc obiectivitatea crasă şi armonia, această ştiinţă care află orice lucru în ordine: continuaţi, băieţi, umanitate... Ştiinţa ne spune că noi suntem servitorii naturii: Totul este în ordine, faceţi şi dragoste şi rupeţi-vă gâtul; continuaţi, băieţi, oameni, burghezi drăguţi, gazetari virgini... Eu sunt împotriva sistemelor: unicul sistem încă acceptabil este acela de a nu avea sisteme. A ne contempla, a ne perfecţiona în micimea noastră, până ce ne umplem vasul eului nostru, curaj de a lupta pentru şi împotriva gândirii, mister al pâinii, desptotmolire neaşteptată a unei elici infernale în mijlocul ieftinilor crini."
Ştiinţa îmi repugnă din momentul în care devine sistem speculativ şi-şi pierde caracterul de utilitate, care, deşi inutil, este totuşi individual. Urăsc obiectivitatea crasă şi armonia, această ştiinţă care află orice lucru în ordine: continuaţi, băieţi, umanitate... Ştiinţa ne spune că noi suntem servitorii naturii: Totul este în ordine, faceţi şi dragoste şi rupeţi-vă gâtul; continuaţi, băieţi, oameni, burghezi drăguţi, gazetari virgini... Eu sunt împotriva sistemelor: unicul sistem încă acceptabil este acela de a nu avea sisteme. A ne contempla, a ne perfecţiona în micimea noastră, până ce ne umplem vasul eului nostru, curaj de a lupta pentru şi împotriva gândirii, mister al pâinii, desptotmolire neaşteptată a unei elici infernale în mijlocul ieftinilor crini."
wow. ma las.
RăspundețiȘtergerehttp://a6.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-ash4/479832_414259715267060_166854740007560_88158133_1273785397_n.jpg
Mda... e nasol. Construim, construim, construim... şi apoi ne pierdem în păienjenişul propriilor construcţii. Era o observaţie interesantă a nu ştiu cărui filosof-matematician, care spunea că ne minunăm de paradoxurile şi complexitatea matematicii, pe care noi am inventat-o.
RăspundețiȘtergereÎn orice caz, nu cred că se pune invariabil problema renunţării. Doar că apare mereu problema relaţiei dintre ornitorinc şi Kant. Acum, pentru că oricum suntem fărâme neglijabile la scară cosmică, inutilitatea acţiunilor noastre devine evidentă. Aşa că, existând această inutilitate generală, la scară macro, cred că problema inutilităţii acţiunilor individuale devine cam superfluă. Aşa că uneori te întrebi: şi de ce să nu reiterez ceea ce-au zis alţii înaintea mea? şi de ce, mă rog, să nu-mi urmez propriul drum şi să nu descopăr lucrurile prin propriile-mi forţe? Şi evident că nu există răspunsuri satisfăcătoare la întrebările astea, decât dacă ceea ce vrei tu este să îmbogăţeşti în vreun fel harta cunoaşterii; adică dacă scopul tău este să explorezi noi teritorii, atunci evident că ar fi util pentru tine să cunoşti, măcar în linii foarte mari, teritoriile deja explorate, să cunoşti limitele hărţii cunoscute pentru a te putea aventura dincolo de ele şi pentru a nu fi pus în situaţia de a te bucura că ai descoperit pământ pe care au mai călcat şi alţii.
În schimb dacă obiectivul tău este să-ţi omori timpul şi să eviţi plictiseala, atunci poţi să te plimbi pe unde vrei tu şi oricât de ignorant; totuşi, cred că există un soi de datorie morală - deşi eu am probleme cu conceptul de moralitate - faţă de cei ce explorează pentru a împinge limitele tot mai departe, datorie morală care ar trebui să te facă să îţi declari răspicat intenţiile pentru ca cei ce muncesc la limite, având în vedere că sunt vremelnici, să nu-şi piardă vremea cu perindările tale haotice. Deşi s-ar putea ca asta să fie o mare tâmpenie, ţinând cont că se întâmplă adesea ca limitele să fie împinse accidental şi noi teritorii să fie descoperite întâmplător, ceea ce înseamnă că propriile tale cercetări, chiar dacă nu sunt programatice, capătă valoare prin potenţialitatea pe care o au...
Amu cu sau fără gândurile astea, a man's gotta do what a man's gotta do!