Să începem cu un spoiler. Moare la final, mai exact în 1968.
Epitaful: "D'ailleurs, c'est toujours les autres qui meurent;" - Oricum, întotdeauna ceilalți mor.
Cel mai important gest artistic al acestuia fiind pisoarul trimis Societății Artelor Independente, care au decis să nu o expună deoarece nu era considerată artă, lucru ce a trezit revoltă în sufletele suave ale Dadaiștilor, și îl forțează pe Marcel să demisioneze din conducerea Societății antemenționate.
Lucrarea se numea Fountain și a fost trimisă cu pseudonimul R. Mutt.
Aici avem cel mai mișto tribut
Lucrarea la care a lucrat peste zece ani
Pe logica din care un tablou al lui Hefner pictat de Pollok în care și-a stins Lenon țigara și-a dublat valoarea...
Merită a-i da un google..
parerea mea legata de duchamp este urmatoarea: pisoarul lui semnat nu e arta, arta e ce a urmat dupa pisoarul lui, si sin nou nu m arefer la obiecte ci la arta manipularii. intr-a devar a deschis anumite orizonturi dar in acelasi timp ne-a dat noua oamenilor de rand o conceptie distorsionata despre ceea ce e sau nu e arta. adik, adica arta iti dadea un sentiment de frumusete la inceputirle ei, de dramatic, iti crea sentimente, acum te uiti la cai taxidermi atarnati de perete si nu stii ce sa simti. unii at spune ca tocmai asta reprezinta arta, dar am trecuta o data prin asta cu pisoarul si uneori ce e prea mult strica. Personal imi place duchamp pentru statementul facut, nu-mi place neaparat ce a urmat dupa. nu spun ca totul e rau dar ajungem de la asta http://www.google.ro/imgres?um=1&hl=ro&biw=1280&bih=616&tbm=isch&tbnid=Rbb9i9ThK4ZGWM:&imgrefurl=http://markpowerblog.com/&docid=PkcZEaxVrQQnBM&imgurl=http://markpowerblog.com/wp-content/uploads/2011/01/theunmadebed-1.jpg&w=800&h=601&ei=Y-2OT-u4J4XssgbA45jSCQ&zoom=1&iact=rc&dur=216&sig=111049828546569797937&page=1&tbnh=130&tbnw=185&start=0&ndsp=18&ved=1t:429,r:11,s:0,i:84&tx=59&ty=57
RăspundețiȘtergerela asta http://www.google.ro/imgres?um=1&hl=ro&biw=1280&bih=616&tbm=isch&tbnid=Ma-nvk18wfAbnM:&imgrefurl=http://www.saatchi-gallery.co.uk/artists/artpages/tracey_emin_my_bed.htm&docid=fg7XjeRYmkLWmM&imgurl=http://www.saatchi-gallery.co.uk/imgs/artists/emin-tracey/tracey-emin-my-bed.jpg&w=730&h=525&ei=6e2OT774NoHNtAb784y2CQ&zoom=1&iact=hc&vpx=111&vpy=150&dur=498&hovh=190&hovw=265&tx=132&ty=96&sig=111049828546569797937&page=1&tbnh=131&tbnw=166&start=0&ndsp=18&ved=1t:429,r:0,s:0,i:61 si asta o vad in fiecare dimineata la iasmina in camera si nu e arta....e doar.....trist
raluca out!
hey
pot să răspund?
hello
but of course
ok
păi...părerea me este că lumea are o neclaritate mare în legătură cu ce este arta...
adică, și tu cred că nu știi exact unde începe și unde se termină arta
dar fiind femeie cred că știi mai bine ca mine
doar că duchamp asta a provocat, discuții. trebuie ținut cont și de perioada istorică și de context
da, am tinut cont....am toata admiratia pentru duchamp si ce a provocat, doar ca e atunci tot pe stilul duchamp suntem
asta a zis un prieten a lui
și el a fost de acord
This Neo-Dada, which they call New Realism, Pop Art, Assemblage, etc., is an easy way out, and lives on what Dada did. When I discovered the ready-mades I sought to discourage aesthetics. In Neo-Dada they have taken my readymades and found aesthetic beauty in them, I threw the bottle-rack and the urinal into their faces as a challenge and now they admire them for their aesthetic beauty.
da...stiu...tocmai de ast aam zis ca e dew admirat
dar da, sunt de acord că urmașii și-au pierdut scopul
și au uitat ce înseamnă una și alta
dar bă
de ce nu vrei să comentezi?
e ceva timiditate misplaced sau?
mda...oarecum...o sa dau copy paste la ce ti-am scris....e ok asa? :)))
:)))
bă
da
:))))
dacă nu eram eu tentat să o fac
dar vreau să zic că mi se pare că merită pornite discuțiile astea
pai de ce nu dai copy paste la toata discutia
mai putin cea despre copy paste
:))))
da sunt de acord cu tine
=))))
și aia
facem artă
:))))
so ...are you going to do it or i am going to doit
dar pune tu conversația
tu
23:34
who is going to do it. this is the question
să ieși în lume
:))))
ok
you are
you!!
holly guacamoli!!!! this is some conversation :))))
RăspundețiȘtergereUna dintre schimbările radicale aduse de avangarde (începând cu futurismul şi trecând prin toate născutele sale: dadaism, constructivism, suprarealism etc.) este faptul că întâi propun (cu vehemenţă)nişte idei despre ce şi cum ar trebui făcută arta, reunite în nişte documente generic numite "manifeste", iar apoi încearcă să aplice practic aceste principii. În filosofia greacă se propunea o altă ordine a lucrurilor: praktikos, theoretikos, gnostikos şi ezoterikos (cred că nu e nevoie de traducere). Ce mi se pare mie foarte important la acest concept este libertatea maximă de expresie (artistică) pe care o oferă omului (artist). Libertate esenţială, pentru că fiecare om are dreptul să-şi făurească propriul joc, cu propriile reguli, care sunt valide atâta vreme cât existenţa acelui individ nu poate fi contestată. Iar popularitatea propunerilor fiecărui individ este irelevantă pentru această discuţie.
RăspundețiȘtergereEu, personal, cred că în continuare e nevoie de avangardă pentru că academismul nu a murit, dimpotrivă, pare din ce în ce mai prezent. Şi lumea "ştie" ce e arta, şi lumea "ştie" cum se face arta, şi lumea are clarfificat totul. Şi eu, personal, mă piş, şi nu în fântâna lui Marcel, ci pe toţi ştiutorii din lume.
Să FACEM artă, şi mai puţină vorbărie ieftină şi inutilă.
in primul rand daca te refereai la dialog ca fiind o vorbarie ieftina si inutila,si ai luat o pozitie atat de radicala impotriva lui trebuie sa te gandesti ca a fost doar o discutie relaxanta intre doua persoane, care nu urmarea sa promoveze pe nimeni ca stiutor sau nestiutor.
Ștergerein al doilea rand, cateodata "vorbaria ieftina si inutila" sa poate transforma in ceva, sau poate sa transforme pe cineva. poate sa dea cursul unor discutii inteligente pe un blog, sau la dadaism :)).
in al treilea rand nimeni nu a zis ca nu avem nevoie de avangarda.
Răzvan nu se referea la conversația de mai de sus, sau de genul, ci la mediile academice în care lumea ”știe”, în mediile de docți ce nu produc nimic în afară de păreri ”pertinente”
ȘtergereCătălin are dreptate.
Ștergereprovocare: ce este arta?
RăspundețiȘtergere:) Îmi place provocarea. După mine definirea artei este o căutare continuă, individuală şi la nivel de umanitate. Eu cred că tendinţa noastră de a clasifica, de a băga lucrurile în cutiuţe/sertăraşe/cataloage, de a trasa limite în mod constant este pe cât de necesară, pe atât de periculoasă. Înţeleg această necesitate prin prisma instinctului de supravieţuire, ca un mecanism care îi serveşte acestuia (adică e extrem de util să ştii că merele's mere şi's de mâncat, că lupii's lupi şi's mâncători etc.). Doar că atunci când vorbim de artă lucrurile stau diferit. Pentru că este un concept abstract, iar clasificarea abstracţiunilor mi se pare, pe lângă extrem de dificilă, puţin frivolă şi cam inutilă şi irilevantă. De ce? Pentru că abstracţiunile nu mai sunt atât în afara noastră, cât în capul nostru; şi fiecare dintre noi poate să'şi facă ordine în cap, dar nu trebuie să încerce să impună această ordine ca fiind general valabilă, imuabilă. Asta e o aroganţă imensă şi semnalează o cantitate mare de imbecilitate.
RăspundețiȘtergereUn răspuns totuşi aş putea încerca, cu precizarea că nu va fi o definire universală a artei, ci mai degrabă concluziile pe care le'am tras eu cu privire la ce este arta, concluzii bazate pe informaţiile pe care le deţin eu şi conform "logicii" propriii mele lumi interioare (mă iertaţi pentru lunga, dar necesara, precizare). După capul meu, arta ţine de joc şi de explorare. Sunt două cărţi foarte importante (din nou, după mine) care ar trebui studiate în şcoală (zic eu): "Maimuţa goală", de Desmond Morris şi "Homo ludens", de Johan Huizinga, care aduc lămuriri cu privire la ce ar putea fi arta. După primul, Morris, eu înţeleg că arta ţine de o trăsătură foarte importantă a omului: explorarea. Iniţial aceasta avea un scop precis, pragmatic, şi anume asigurarea nevoilor primare ale individului - hrană, adăpost - şi s'a dezvoltat foarte mult în momentul în care am devenit şi carnivore, iar hrana nu mai era din abundenţă ca în pădure. Doar că în timp aceasta s'a dezvoltat şi ca acţiune de sine stătătoare, fără un alt scop decât ea însăşi, devenind explorare de dragul explorării. Şi în această explorare îşi au originile activităţile pe care noi le numim generic "artistice".
Huizinga dezvoltă subiectul, ducându'l într'o zonă ce implică şi spiritul, şi fără a contrazice poziţia lui Morris, el "explorează" jocul şi legătura lui cu cultura, până la a identifica jocul cu cultura. Cu alte cuvinte, arta ţine de joc (o idee cu care eu "mă joc" de ceva vreme şi cu atât mai mare mi'a fost bucuria să vină la mine acest domn şi să'mi explice cum vede el lucrurile, din capul lui, evident). Iar dimensiunea exploratoare a jocului nu poate fi contestată. El arată cum întreaga noastră civilizaţie e clădită prin şi din "joacă" (cu precizarea autorului că, în ciuda opiniei generale, jocul nu presupune neseriozitate; ştim cu toţii cât de serios poate deveni un joc...). Motivul pentru care ne cramponăm frecvent de întrebarea "ce este arta" este faptul că jocul are reguli. Aceste reguli trebuie clar definite şi respectate, altfel jocul se destramă. Ceea ce cred eu că trebuie să înţelegem e faptul că fiecare dintre noi îşi poate face propriul joc cu propriile reguli, fără chiar să ţină seama de jocurile anterior inventate. Iar cum arta e joc/joacă, fiecare dintre noi poate să aibă propria artă.
Găsesc excelent răspunsul tău, dar aș vrea să completez puțin premisa întâi. Toată lumea vorbește despre artă și nu se mai știe unde e artă și unde nu. Poate cineva să curețe cartofi atât de bine încât să zicem că a dus asta la nivel de artă? Atunci arta ar fi un fel de superlativ. Dar nu, arta are niște valori estetice, bune sau din contră. Dar orice din jurul nostru are o astfel de valoare... Apoi avem varianta cu jucatul cu realitatea și poate exploratul, dar atunci cum o deosebești de știință? Cred că am reușit să subliniez destul de bine ce vreau să zic, încât să trec mai departe.
RăspundețiȘtergerecele trei ipoteze vesele.
1. Arta este explorare inductivă. Este o intuiție inevitabil premergătoare unor progrese ștințifice.. Prin artă încercăm să extindem realitatea cunoscută fără să înțelegem neapărat cum reușim asta. Dar această definiție implică o reducere considerabilă a celor ce fac artă și o diferențiere clară între cei ce fac artă și cei ce doar încearcă. Mai e apoi problema operei de artă, deoarece dacă împingi cunoașterea colectivă, un tablou nu este artă, ci împinsul în sine. Opera devine doar un martor, o baliză, un fel de a spune: aici s-a făcut artă. Pe scurt: arta e acțiunea artistică.
2. Omul caută intimitate, și arta exact asta îi oferă. Dar arta îi oferă intimitate ce nu necesită să se expună și el la rândul său. E intimitate unidirecțională între spectator și artist, dar invers. Deci noi vedem artă atunci când artistul ne lasă impresia că i-am intrat sub piele, și că îi putem vedea stările, frustrările, grijile, gândurile și mai știu eu ce.. dar aici cred că vorbesc mai mult despre opera de artă și nu despre artă în sine..
3. Și varianta în care conceptul de artă este absurd. (asemenea cuvântului neautoreferențial). Ne apucăm noi să zicem asta e artă, asta nu. Apoi vin avangardiștii și au tupeul să schimbe tot ce credeam noi despre artă. Problema e că nu zic prostii băieții. Și noi rămânem cu buza umflată întrebându-ne dacă suntem au ba artiști. Ba, pentru că dacă nu te consideri artist, dacă nu creezi ”opere”, și te rezumi la a face ”chestii mișto” cătușele au căzut. Cumva rezonez cu ce a spus mai la început Răzvan, că mai puțin vorbit, mai mult făcut (acuma poate și vorbitul ăsta e artă). Dar făcut de ce, atâta timp cât e făcut de chestii mișto, sunt de acord cu poziția lui. Dar dacă e vorba de artă, sugerez citirea întreg threadului din nou...
Duchamp nu e artă. Postmodernismul nu produce artă, peformance-ul nu e artă, Neagoe nu e artă, nimic nu e artă sau poate idealismul german să fie. Hai să punem de o degenerate art şi să ne pişăm în grup pe patul lui T. Emin, în acvariul lui Hirst, să ne ştergem la fund cu bulinele lui, să îndreptăm pişoarul lui Duchamp şi să-l eliberăm pe Isus din urină, adică să renască. Dar poate nici aşa nu e bine pentru că dăm în acţionism vienez care evident nu e artă. Poate să punem o lucrare renascentistă printre ele, dar ce facem aici, fluxus?
RăspundețiȘtergereAcum cine poate enumera din minte 30 de artişti contemporani sau lucrări contemporane?
Eu pot!
RăspundețiȘtergereGoogle!
RăspundețiȘtergereDomnule Vladimir C., aş vrea să-ţi atrag atenţia, oarecum în spiritul celor enunţate anterior, că aici avem un joc, iar jocul acesta are reguli (ca arice alt joc), şi, dacă vrei să intri în jocul nostru, trebuie să le respecţi; iar una dintre aceste reguli (nescrisă, dar pare cel puţin de bun-simţ) este citirea întregului dialog înainte de a interveni cu un nou comentariu, ceea ce mie mi se pare că nu ai făcut, pentru că intervenţia ta nu se leagă de acest dialog.
RăspundețiȘtergereO a doua regulă (tot nescrisă, dar de bun-simţ) este argumentarea afirmaţiilor făcute, pentru bunul mers al dialogului. Iar pentru că acesta e unul virtual, argumentarea trebuie făcută din proprie iniţiativă, imediat după afirmaţie, pentru eficienţă.
”Si grijile care nu ma lasau s-adorm in noapte
RăspundețiȘtergereIn ce hal ne certam, sincer, ai zice ca e arta”
-C.I.A. - unde e ea