Din ciclul "porniri pe care le avem cu toţii"

"Când văd un om îmi vine să-i trag una peste bot. Aşa-i de plăcut să le dai oamenilor peste bot!
Stau în camera mea şi nu fac nimic.
Iată, a venit cineva să mă viziteze şi bate la uşa mea.
Eu spun: "Intră". El intră şi zice: "Bună ziua! Ce bine că v-am găsit acasă!" Iar eu - trosc! peste bot, iar apoi îl lovesc şi cu cizma între picioare. Musafirul meu cade pe spate din pricina durerii teribile. Iar eu îl pocnesc cu tocul cizmei peste ochi! Pasămite, n-are rost să umbli fleaura când nu te-a chemat nimeni!
Se mai poate întâmpla şi altfel. Îi ofer musafirului o ceaşcă de ceai. Musafirul acceptă, se aşază la masă, bea ceai şi povesteşte ceva. Eu mă prefac că-l ascult cu mare interes, încuviinţez din cap, o ţin numai într-un "ah", fac ochii mari de mirare şi râd.
Musafirul, măgulit de atenţia mea, îşi dă drumul tot mai mult la gură.
Calm, eu îmi umplu ceaşca cu apă clocotită şi i-o arunc musafirului drept în bot.
Musafirul sare ca ars şi-şi duce mâna la faţă. Iar eu îi spun: "Nu mai am virtute. Cară-te!" Şi-i fac vânt musafirului." (Daniil Harms, "Mi se spune capucin", [Când văd un om îmi vine să-i trag una...])